Dragnea face evaluarea Guvernului și anunță posibile remanieri la vară. „Obiectivul meu nu mai este să fiu prim-ministru”

Dragnea face evaluarea Guvernului și anunță posibile remanieri la vară. „Obiectivul meu nu mai este să fiu prim-ministru
Publicat: 03/04/2017, 09:29

„Sper ca la sfârșitul săptămânii să am o conferință de presă să prezint o evaluare a activității Guvernului, ca președinte al partid și prin comparație cu programul de guvernare”, a declarat Dragnea, la RTV. El a comentat că având în vedere „perioada tulbure” din ultima perioadă, Guvernul „și-a făcut treaba”, iar „rezultatele pe primele trei luni sunt bune”.

Întrebat dacă se pune și problema unor remanieri, Dragnea a afirmat că astfel de discuții vor avea loc la începutul verii, după ce va fi făcută o analiză mai amănunțită în Guvern în luna mari.

„Vom vedea dacă vor fi schimbări sau nu, la vară, la toamnă, dacă se vor face la anul sau nu se vor face. E prematur să discutăm acum. Majoritatea miniștrilor își fac treaba”, a precizat Dragnea.

Înaintea deciziei Curții Constituționale pe legea care i-a interzis să fie premier, șeful PSD susține că această discuție e acum „istorie”, obiectivul său nemaifiind instalarea la Palatul Victoria.

„Ceea ce s-a întâmplat este istorie. (…) Obiectivul meu nu mai este să fiu prim-ministru. Obiectivul meu este să gestionez, atât cât pot, conducerea Camerei și conducerea Parlamentului împreună cu Călin Popescu Tăriceanu și să sprijin cu toată puterea mea acțiunea guvernamentală indiferent ce va spune CCR săptămâna viitoare”, a arătat Dragnea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Misterul piramidelor din Egipt, aproape de a fi rezolvat. Cum cred cercetătorii că au fost...
×